Ce reprezinta acesti 2% ?

Fiecare cetatean care castiga un venit plateste statului un impozit. Din aceste impozite, statul finanteaza servicii si lucrari publice. Armata, politia, functionarii publici, demnitarii, toti sunt platiti din impozitele noastre. Fiecare ne-am gandit de multe ori ca banii pe care îi ia statul prin impozite (si nu sunt bani putini!) nu sunt administrati cum am vrea noi…

În Codul Fiscal este inclusa o prevedere numita 2%. Potrivit acestei prevederi, toti contribuabilii persoane fizice pot directiona în fiecare an 2% din impozitul pe venit, catre o entitate non-profit (organizatie non-guvernamentala, Asociatie sau Fundatie). Procedura este enuntata în art. 90 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si apoi în Ordinul ministrului finentelor publice nr. 2017/2005.

Ce nu reprezinta acesti 2% ?

Aceasta suma nu reprezinta o sponsorizare, donatie sau cadou, ci este o mica parte a bugetului de stat, o fractiune din impozitul pe care îl platim statului în fiecare an. Diferenta este ca de acum putem decide destinatia acestei sume, pe care putem sa o directionam catre o asociatie sau o fundatie pe care sa o sprijinim astfel. Putem în felul acesta sa ne implicam în mod direct în viata comunitatii, sa devenim participanti la lucrarea bisericii noastre.

Cum se procedeaza ?

Daca în anul care a trecut ai obtinut venituri numai din salarii (de la unul sau de la mai multi angajatori):

1. Completeaza cererea 230 “Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana în 2% din impozitul anual”, pe care o poti gasi în incinta bisericii si pe  www.mfinante.ro

• Denumirea asociatiei: Asociatia “Sfintii Chiril si Metodiu”
• Codul fiscal: 17955290
• Contul IBAN: RO 03 BTRL 04801205345851XX

Aceste  date sunt deja imprimate pe formularele tiparite din biserica.

2. Asteapta sa primesti sau solicita angajatorului fisa fiscala pentru anul în curs. Are obligatia sa ti-o trimita!

3. Depune la Administratia Financiara de care apartii formularul 230 completat si o copie dupa fisa fiscala.

Documentele pot fi depuse personal la Administratia Financiara de care apartii sau pot fi trimise prin posta.

O lista cu adresele Administratiilor Financiare poti obtine daca ne trimiti un e-mail la: contact@11mai.ro

Nu uita ca data limita de trimitere a acestor documente este 15 mai !

Pentru mai multe informatii referitoare la dispozitiile acestei legislatii, viziteaza pagina www.doilasuta.ro si nu ezita sa ne scrii pe adresa contact@11mai.ro daca ai nelamuriri sau doresti o copie a formularului 230.

În ultimii ani am reuşit, prin efortul comun al celor ataşaţi de această biserică, să organizăm câte o masă festivă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, după Sfânta Liturghie. Această masă a iubirii (în limbaj bisericesc – agapă) nu are neapărat un caracter social, urmărind în primul rând o mai bună cunoaştere şi apropiere sufletească între cei care frecventează slujbele bisericii noastre. De fiecare dată primim la masă între 40 şi 70 de persoane, în mare majoritate studenţi, într-o atmosferă care devine tot mai familială. Tinerii apreciază mult această întâlnire duminicală şi mulţi dintre ei susţin, prin rotaţie, ca voluntari, prepararea şi servirea mesei. Fondurile pentru alimente provin din cutia milei şi, în pofida bazei materiale modeste, suntem cu toţii multumiţi să putem restaura această tradiţie creştină primară.

agape (ἀγάπη) provine din limba greacă şi înseamnă dragoste, iubire; nu în sensul de iubire patimaşă, nici tandră nici care provine din înclinaţii directe către cineva, ci din convingeri; agape presupune o alegere.. De aceea sfinţii părinţii folosesc cu precădere în scrierile lor sensul agape în cuvântările despre iubirea manifestată faţă de Dumnezeu şi semen, iubirea libertăţii spirituale superioare.

ἀγάπη semnifică o iubire care alege şi care se manifestă ca un act al voinţei. Ea înseamnă abandon şi negare de sine în favoarea şi de dragul celui iubit, este o dragoste sacrificială, ea nu se manifestă prin trăsături omeneşti şi contingente, ci dumnezeieşti şi absolute.

Iubirea a determinat modul de viaţă personală şi colectivă a creştinilor. Expresia cea mai înaltă a iubirii creştine sunt mesele comune, numite „agape” care aveau loc înainte sau în legătură cu liturghia, dar separate de aceasta, care culminează cu un consum mistic, chiar tainic, al Preacuratului Trup şi al Preacinstitului Sînge.

Ideea de manifestare a iubirii, a prieteniei, a devotamentului şi alegerii printr-o masă comună (ospăţ, banchet) se regăseşte în cultura şi tradiţia vechilor civilizaţii (asiriană, egipteană, greacă, romană, civilizaţiile Orientului Îndepărtat); se demonstră acceptarea împaratului ca zeu prin participarea la banchetul organizat de acesta, se arată participarea la bucuria superiorilor, rudelor, prietenilor, cunoscuţilor (nuntă, naştere, avansare în grad, etc.) prin alăturarea la ospeţele acestora.

Aceeaşi idee se întâlneşte şi la evrei; Moise instituie sărbătorirea Pesah-ului (Paştele) printr-o masă în mijlocul familiei şi prietenilor.

De altfel, Însuşi Hristos se foloseşte de mesele comune pentru a propovădui Evanghelia, iar majoritatea pildelor Sale au ca eveniment central ospăţul – masa de la nunta fiului de împărat (Matei, 22), cina cea mare a stăpânului (Luca, 14), masa întinsă fiului risipitor de către tatal acestuia (Luca , 15) – toate acestea culminând cu Cina cea de Taină – instituirea Sf Euharistii, prin care accedem la trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu: “Şi Eu vă rânduiesc vouă Împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea” (Luca 22, 29-30)

Continuând tradiţia apostolică, în fiecare Duminică, după Sfânta Liturghie ne manifestăm prietenia şi iubirea printr-o masă pregatită tot de membrii comunităţii. Aceste mese comune sunt un liant puternic în viaţa comunităţii; faptul că pregătim împreună masa, că împărţim aceeaşi mâncare, că stăm unii lângă alţii împărtăşindu-ne gândurile, chiar şi cele mai banale, că spunem rugăciunea de înainte şi după masă împreună, toate acestea ne descoperă sufletul aproapelui, chipul lui Dumnezeu din el, şi ne descoperim şi pe noi înşine – “dăruind vei dobândi”!

La temelia a numeroase tulburări psihice stă păcatul, minciuna – o viaţă ambiguă, tră ită în păcat – şi îndeosebi tăinuirea rău lui, refularea lui. Tot păcatul tăinuit pro duce mari tulburări interioare ca un şarpe cuibă rit la sân care, inconştient, sfredeleşte necon tenit la rădăcina minţii.

Dacă ascunderea gândurilor, a intenţiilor şi a faptelor rele este sursa a numeroase deze chilibre şi combustii interioare, care impli cit se reflectă în comportament, antidotul aces teia nu poate fi decât destăinuirea, şi nu orice fel de mărturisire, ci o destăinuire sacramen tală în Taina Spovedaniei. Ea este deopotrivă păstrătoare a secretelor şi inti­mităţilor omu lui, cât şi sacrament, vinde care a sufletului prin harul lui Dumnezeu.

AL DOILEA BOTEZ

D upă Botez, care este începutul mân tuirii tuturor credincioşilor, Mărturisirea (Spovedania) este a doua curăţire şi ca al doilea Botez. Nici unu din noi să nu ne depărtăm de la aceasta, pentru că toţi am greşit şi păcătuim. (Învăţătură din Molitfelnic)

Prin Botez suntem sădiţi asemenea unei mlădiţe în ogorul Bisericii în care sălăşlu ieşte Duhul Sfânt, Dătătorul de Viaţă. Şi astfel, seva, adică Duhul Sfânt trece în noi şi ne hrăneşte cu viaţa lui Dumnezeu, care este plinătate, lumină, bucurie. Dar este nevoie de asumarea botezului, este nevoie ca cel botezat să moară efectiv păcatului şi să trăiască pentru Dumnezeu. Este nevoie să ne asumăm ceea ce naşii noştri au spus în locul nostru la botez: Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui… Mă unesc cu Hristos; Cred lui ca unui Împărat şi Dumnezeu.  Atunci când după botez omul păcătu ieşte şi prin aceasta se înţelege orice lucru care-l des parte de Dumnezeu ca Centru al vieţii sale, omul se închide în individualitatea sa şi pierde sensul adevărat al vieţii, cufundân du-se în neant. În loc să caute în Dumnezeu împlinirea aspiraţiei fundamentale spre feri cirea care este înscrisă în adâncul inimii sale, omul îşi alege ca scop propria desfă tare egoistă. Despărţindu-se de Dumnezeu, omul rupe şi legătura care-l uneşte cu cei lalţi oameni, păcatul fiind în mod esenţial dezbinare.

Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Ceea ce trebuie să facă omul este să conştientizeze păcatul şi să se îndurereze pentru el, să înţeleagă că ceva minunat de frumos s-a rupt în fiinţa lui, că prin acordul său cu păcatul a înnăbu şit acel germene de viaţă ca i-a fost dăruit şi să-şi dorească întoarcerea, iertarea, îndrep tarea. În acest moment, omul este pregătit pentru participarea la Sfânta Taină a Spo vedaniei unde preotul primeşte în mod văzut mărturisirea lui (în virtutea investirii date de Hristos ucenicilor lui: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi.), iar în mod nevăzut Hristos, Doctorul sufletelor, stă acolo şi îl iartă, reprimindu-l în Biserică şi dându-i înapoi haina curată şi luminoasă a sufletului primită la botez.

CAPCANE ÎN CALEA MĂRTURISIRII

Nu am păcate însemnate

Dacă un om stă pentru mai mult timp închis într-o cameră, se obişnuieşte cu aerul stricat şi nu simte cât este de neplă­cut. Însă dacă intră cineva de afară, nu va putea răbda mirosul adunat acolo şi va ieşi îndată. Să răspundă cei care spun: „nu am păcate însemnate” dacă îl au pe Hristos în inima lor. Acestuia îi place să sălăşluiască în inimi curate.

De ce să ne mărturisim când ştim că iarăşi vom păcătui?

Cum este mai bine: să zaci în noroiul mlaştinii duhovniceşti sau să te ridici după fiecare cădere şi să-ţi continui drumul îna inte, cu nădejdea că poate odată vei putea ajunge la limanul statornic şi frumos al vir tuţii? De îndată ce ai căzut, ridică-te! Ia-o de la capăt în fiecare zi! Pentru curăţirea întinării trupeşti Dumnezeu ne-a dat apa, iar pentru curăţirea întinărilor sufleteşti, Dumnezeu ne-a dăruit harul Sfintei Taine
a Spovedaniei.

Amânarea spovedaniei în vederea aştep tării unor condiţii mai favorabile.

Imaginarea unor condiţii favorabile, gen un părinte „sporit”, lume puţină, o stare a noastră interioară potrivită, etc sunt ispite care încearca să ne împiedice să punem înce put unei vieţi noi în Hristos. Orice clipă de amânare ne poate fi fatală, moartea poate veni oricând. Iar dacă nu moartea, părerile noastre se pot schimba, ne putem pierde cre dinţa pe care am dobân dit-o până în acest moment, continuând viaţa noastră într-o stare de nelucrare, fară nici un folos.

Să lepădăm dar lucrurile întunericu lui şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (Romani 13,12)

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amă gim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păca tele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. (I Ioan 1, 8-9)

Ca un nobil mărinimos, discret , modest, curajos, elegant şi demn în purtări, spontan şi darnic în relaţiile cu ceilalţi ni Se înfăţi şează Domnul nostru. E bine să ştim, dedu când din parabola fiului risipitor, că dacă noi facem un pas către El, El face o sută înspre noi. E oricând gata să ne ierte, să ne cadă pe grumaz, să dea uitării rătăcirile, neroziile şi înstrăinările noastre, să Se bucure de întoarcerea păcătosului cu o bu curie nu mai puţin simplă, sinceră, naivă decât a păstorului care îşi află oaia pier dută ori a femeii care-şi găseşte drahma răzleţită în casă. Aceasta ne dă curaj şi nădejde deoarece constatăm că Domnul nostru nu-i un socotitor nemilos, un conta bil straşnic al păcatelor noastre. Întocmai ca tatăl din parabola risipitorului, e la orice oră din noapte şi din zi dispus să ne pri mească, să ierte, să uite şi prin urmare să se bucure şi să se veselească, găsind chiar că-i nimerit să serbeze fără de zgârcenie şi de falsă pudoare blagoslovitul eveniment. Nu ni se cere altceva decât să ne întoarcem la El: fără teamă, fără îndoială, cu nădejde şi încredere; cina e gata, uşile-s deschise, viţelul e mult şi gras, totu-i frumos orân duit. Să avem numai haină de nuntă, altfel spus: căinţă şi credinţă.

(Texte culese din Leacul uitat, Sf. Taină a Spovedaniei – Arh. Serafim Alexiev, Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti – Pr. Dr. Eugen Jurcă, Dăruind, vei dobândi – Nicolae Steinhardt)

PREGĂTIREA PENTRU SPOVEDANIE

Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. (Ps. 50)

După ce ne-am cercetat conştiinţa şi am descoperit cu durere cauzele îndepărtă rii noastre de la Izvorul Vieţii, să ne rugăm cu inimă înfrântă şi smerită ca Domnul să ne ierte şi să ne dea prin părintele nostru duhov nic cuvânt de învăţătură şi îndreptare.

CUM TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM ?

– să ne amintim că am venit să primim vindecare şi că doctorul văzut este preotul, iar cel nevăzut Însuşi Hristos

– să ne spovedim păcatele fără de amăgitoare ruşine

– să nu ne dezvinovăţim, aruncând vina asupra altora

– să nu ascundem voit nici unul dintre ele

– să vorbim pe scurt dar precis despre fie care dintre păcatele noastre

– să avem o sinceră dorinţă de îndreptare.

Fericiţi cei cărora li s-au iertat păcatele…

Minunate sunt roadele spovedaniei celei adevărate! Adevăratul creştin care se pocă ieşte primeşte iertarea păcatelor sale, se împacă cu Dumnezeu, cu Biserica şi cu propria sa conştiinţă şi astfel se întoarce la îndrăzneala sa fiască de mai înainte către Dumnezeu, ca şi către un tată şi se împăr tăşeşte din toate darurile dragostei şi bună tăţii părinteşti.(Avva Isaia)

“Este cineva în suferinţă ? Să se roage… Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi, de va fi facut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 13-15)

Darurile Duhului date prin Sfântul Maslu sunt mai multe, dintre care Sf. Apostol Iacov aminteşte două: vindecarea suferinţelor trupeşti şi iertarea păcatelor.

Iată ce zice în Epistola sa: “Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 15) Astfel, taina Sfântului Maslu vindecă atât trupul de boli, cât şi sufletul de păcate, prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Alte roade harice ale Sfântului Maslu sunt şi acestea: întăreşte credinţa în Dumnezeu şi nădejdea mântuirii, aduce pace şi smerenie în inimă, pregăteşte sufletul pentru primirea Sfintei Împărtăşanii şi trecerea cu bucurie spre cele veşnice, alungă frica de moarte, uneşte şi împacă pe credincioşi prin Harul Duhului Sfânt şi ne învredniceşte pe toţi de sfârşit creştinesc.

După ce Hristos l-a vindecat pe slăbănog, l-a întâmpinat mai apoi în Biserică şi i-a spus: “Iată, te-ai facut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!” (Ioan 5, 14) Astfel, Mântuitorul face atenţi pe toţi credincioşii care iau parte la Sfântul Maslu să părăsească păcatele făcute până atunci, ca să nu se îmbolnăvească mai greu după vindecare sau să le fie “mai rău”, adică să moară în păcatele lor, fără pocăinţă.

Taina Sfântului Maslu, făcută cu credinţă şi post pentru cei bolnavi şi ungerea lor de către preoţi cu untdelemn sfinţit alcătuieşte o puternică slujbă şi rânduială de vindecare şi alinare a bolilor sufleteşti şi trupeşti.

Sfânta Euharistie sau Sfânta Împărtăşanie stă chiar în centru vieţii Poporului lui Dumnezeu. Totul în Biserică conduce la Euharistie şi tot acolo îşi găseşte sursa , împlinirea tuturor Tainelor Bisericii.

O necesitate

Aşa cum un stil sănătos de viaţă cere o hrănire adecvată şi completă, stilul de viaţă creştin trebuie de asemenea îngrijit şi hrănit cu hrană spirituală. În capitolul şase al Evangheliei după Ioan, Iisus Hristos vorbeşte despre necesitatea Euharistiei în termeni foarte clari:

Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

– Ioan 6:53

Participare…

Euharistia este, în esenţă, o masă. Astfel, ea nu a fost „inventată” de Iisus Hristos. În vremea Vechiului Testament existau deja mese religioase.

Euharistia creştină este o masă specific legată de masa Paştilor Vechiului Testament care era o aducere aminte a eliberării israeliţilor din robia egiptenilor. În ajunul morţii Sale, Iisus Hristos a stat la ospăţul Paştilor împreună cu ucenicii Lui:

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”

– Matei 26:26-28

Hristos a transformat masa de Paşte în centrul vieţii creştine, în trăirea prezenţei lui Hristos cel Înviat în mijlocul Poporului Său. Euharistia nu este doar o amintire a unui eveniment trecut; ea este mai degrabă participarea noastră la viaţa, moartea, şi învierea lui Iisus Hristos şi mărturisirea nădejdii că El se va întoarce întru slavă:

Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

– 1 Corinteni 10:16

Iisus Hristos este noul şi veşnicul Miel de Paşti care ne-a eliberat pe noi din robia răului, a ignoranţei, şi a morţii şi ne conduce pe noi la viaţa veşnică a Împărăţiei lui Dumnezeu.

… ŞI MULŢUMIRE

Ca şi cuvânt, termenul Euharistie provine din grecescul eucharistia, care înseamnă recunoştinţă sau mulţumire. Această denumire este dată mesei sfinte – întreaga activitate de adunare, de rugăciune, de citire a Sfintei Scripturi, şi de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu. Este folosit cuvântul Euharistie întrucât înţelesul deplin al Ospăţului Domnului este acela de a da mulţumire lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut prin crearea, mântuirea, şi sfinţirea lumii.

Euharistia mai este numită şi Sfânta Împărtăşanie întrucât na aduce într-o împreună părtăşie cu Dumnezeu, cu fiecare dintre noi, şi cu Poporul lui Dumnezeu din toate timpurile.

ADEVĂRATUL TRUP ŞI SÂNGE AL LUI HRISTOS

Creştinii ortodocşi înţeleg exclusiv Euharistia ca însăşi prezenţa lui Hristos. Ceea ce credinciosul primeşte esteadevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Iisus Hristos care este oferit Tatălui în Numele lui Iisus şi este transfigurat (preschimbat) prin acţiunea şi pogorârea Duhului Sfânt. Acestea sunt enunţate în rugăciunea spusă înainte de primirea Euharistiei:

Cred, Doamne, şi mărturisesc că tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu, care ai venit pe pământ să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Cred de asemenea că acesta este Însuşi preacurat Trupul Tău, şi acesta este Însuşi scump Sângele Tău.

– Sfânta Liturghie

Însă, de-a lungul istoriei creştinătăţii au fost multe încercări de a explica cum pâinea şi vinul sunt preschimbate în Trupul şi Sângele lui Hristos. Asemenea încercări au fost caracterizate de dorinţa de a explica filozofic sau ştiinţific ceea ce poate fi înţeles numai prin Credinţă profundă şi statornică. Ortodoxia nu încearcă să „raţionalizeze” ceea ce este mai presus de înţelegerea umană. Din contră, creştinii ortodocşii cred că Euharistia este cu adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos deoarece:

-         Iisus Hristos spune foarte clar: „Acesta este Trupul Meu… Acesta este Sângele Meu”. Credinţa ne îndeamnă să acceptăm cuvintele Domnului nostru;

-         Duhul Sfânt – „Duhul Adevărului” care „pe toate le împlineşte” – preschimbă darul nostru de pâine şi vin în Trupul şi Sângele lui Hristos;

-         Credinţa noastră ne îndeamnă să credem că toate acestea sunt bine întemeiate şi adevărate. Tainele lui Dumnezeu nu pot fi explicate sau „raţionalizate” exclusiv în limitaţii termeni omeneşti.

PRIMIREA EUHARISTIEI

Niciodată nu am accepta o invitaţie la cină pentru ca apoi să refuzăm să participăm la masă. Tot aşa, trebuie să ne străduim să participăm la masa euharistică ori de câte ori ne este oferită. Cuvintele preotului „Cu teamă de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!” sunt invitaţia lui Hristos de a „primi Trupul lui Hristos” şi de a „gusta din izvorul cel fără de moarte”.

Deasa împărtăşanie cere totuşi o atentă pregătire. Înaintea primirii Euharistiei, trebuie:

-         să ne recunoaştem păcătoşenia şi să căutăm în mod sincer iertarea lui Dumnezeu;

-         să dorim comuniunea cu Tatăl prin Iisus Hristos, Fiul Său, în Duhul Sfânt;

-         să căutăm călăuzirea şi voia Domnului în viaţa noastră; şi

-         să rezervăm un timp de rugăciune, post şi meditaţie, permiţând gândurilor noastre să fie conduse de „gândul lui Hristos” în Duhul Sfânt.

PENTRU CREŞTINII ORTODOCŞI EUHARISTIA ESTE DECI:

-         Taina Tainelor;

-         adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, „vărsat pentru viaţa lumii” şi „dat spre mâncare credincioşilor”;

-         izvorul vieţii duhovniceşti;

-         ceea ce ne aduce în comuniune cu Hristos;

-         cea mai desăvârşită cale de a ne arăta iubirea pentru Dumnezeu mulţumindu-I pentru toate câte a făcut pentru noi; şi

-         semnul real şi vizibil prin care suntem cu adevărat mădulare ale Trupului lui Hristos, Biserica.

Primind în mod regulat Euharistia suntem îngrijiţi spiritual, fiind hrăniţi spre „spor în viaţă şi în credinţă şi în înţelegerea duhovnicească.”