Taina Spovedaniei

DUHUL ADEVĂRULUI

La temelia a numeroase tulburări psihice stă păcatul, minciuna – o viaţă ambiguă, tră ită în păcat – şi îndeosebi tăinuirea rău lui, refularea lui. Tot păcatul tăinuit pro duce mari tulburări interioare ca un şarpe cuibă rit la sân care, inconştient, sfredeleşte necon tenit la rădăcina minţii.

Dacă ascunderea gândurilor, a intenţiilor şi a faptelor rele este sursa a numeroase deze chilibre şi combustii interioare, care impli cit se reflectă în comportament, antidotul aces teia nu poate fi decât destăinuirea, şi nu orice fel de mărturisire, ci o destăinuire sacramen tală în Taina Spovedaniei. Ea este deopotrivă păstrătoare a secretelor şi inti­mităţilor omu lui, cât şi sacrament, vinde care a sufletului prin harul lui Dumnezeu.

AL DOILEA BOTEZ

D upă Botez, care este începutul mân tuirii tuturor credincioşilor, Mărturisirea (Spovedania) este a doua curăţire şi ca al doilea Botez. Nici unu din noi să nu ne depărtăm de la aceasta, pentru că toţi am greşit şi păcătuim. (Învăţătură din Molitfelnic)

Prin Botez suntem sădiţi asemenea unei mlădiţe în ogorul Bisericii în care sălăşlu ieşte Duhul Sfânt, Dătătorul de Viaţă. Şi astfel, seva, adică Duhul Sfânt trece în noi şi ne hrăneşte cu viaţa lui Dumnezeu, care este plinătate, lumină, bucurie. Dar este nevoie de asumarea botezului, este nevoie ca cel botezat să moară efectiv păcatului şi să trăiască pentru Dumnezeu. Este nevoie să ne asumăm ceea ce naşii noştri au spus în locul nostru la botez: Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui… Mă unesc cu Hristos; Cred lui ca unui Împărat şi Dumnezeu.  Atunci când după botez omul păcătu ieşte şi prin aceasta se înţelege orice lucru care-l des parte de Dumnezeu ca Centru al vieţii sale, omul se închide în individualitatea sa şi pierde sensul adevărat al vieţii, cufundân du-se în neant. În loc să caute în Dumnezeu împlinirea aspiraţiei fundamentale spre feri cirea care este înscrisă în adâncul inimii sale, omul îşi alege ca scop propria desfă tare egoistă. Despărţindu-se de Dumnezeu, omul rupe şi legătura care-l uneşte cu cei lalţi oameni, păcatul fiind în mod esenţial dezbinare.

Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Ceea ce trebuie să facă omul este să conştientizeze păcatul şi să se îndurereze pentru el, să înţeleagă că ceva minunat de frumos s-a rupt în fiinţa lui, că prin acordul său cu păcatul a înnăbu şit acel germene de viaţă ca i-a fost dăruit şi să-şi dorească întoarcerea, iertarea, îndrep tarea. În acest moment, omul este pregătit pentru participarea la Sfânta Taină a Spo vedaniei unde preotul primeşte în mod văzut mărturisirea lui (în virtutea investirii date de Hristos ucenicilor lui: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi.), iar în mod nevăzut Hristos, Doctorul sufletelor, stă acolo şi îl iartă, reprimindu-l în Biserică şi dându-i înapoi haina curată şi luminoasă a sufletului primită la botez.

CAPCANE ÎN CALEA MĂRTURISIRII

Nu am păcate însemnate

Dacă un om stă pentru mai mult timp închis într-o cameră, se obişnuieşte cu aerul stricat şi nu simte cât este de neplă­cut. Însă dacă intră cineva de afară, nu va putea răbda mirosul adunat acolo şi va ieşi îndată. Să răspundă cei care spun: „nu am păcate însemnate” dacă îl au pe Hristos în inima lor. Acestuia îi place să sălăşluiască în inimi curate.

De ce să ne mărturisim când ştim că iarăşi vom păcătui?

Cum este mai bine: să zaci în noroiul mlaştinii duhovniceşti sau să te ridici după fiecare cădere şi să-ţi continui drumul îna inte, cu nădejdea că poate odată vei putea ajunge la limanul statornic şi frumos al vir tuţii? De îndată ce ai căzut, ridică-te! Ia-o de la capăt în fiecare zi! Pentru curăţirea întinării trupeşti Dumnezeu ne-a dat apa, iar pentru curăţirea întinărilor sufleteşti, Dumnezeu ne-a dăruit harul Sfintei Taine
a Spovedaniei.

Amânarea spovedaniei în vederea aştep tării unor condiţii mai favorabile.

Imaginarea unor condiţii favorabile, gen un părinte „sporit”, lume puţină, o stare a noastră interioară potrivită, etc sunt ispite care încearca să ne împiedice să punem înce put unei vieţi noi în Hristos. Orice clipă de amânare ne poate fi fatală, moartea poate veni oricând. Iar dacă nu moartea, părerile noastre se pot schimba, ne putem pierde cre dinţa pe care am dobân dit-o până în acest moment, continuând viaţa noastră într-o stare de nelucrare, fară nici un folos.

Să lepădăm dar lucrurile întunericu lui şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (Romani 13,12)

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amă gim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păca tele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. (I Ioan 1, 8-9)

Ca un nobil mărinimos, discret , modest, curajos, elegant şi demn în purtări, spontan şi darnic în relaţiile cu ceilalţi ni Se înfăţi şează Domnul nostru. E bine să ştim, dedu când din parabola fiului risipitor, că dacă noi facem un pas către El, El face o sută înspre noi. E oricând gata să ne ierte, să ne cadă pe grumaz, să dea uitării rătăcirile, neroziile şi înstrăinările noastre, să Se bucure de întoarcerea păcătosului cu o bu curie nu mai puţin simplă, sinceră, naivă decât a păstorului care îşi află oaia pier dută ori a femeii care-şi găseşte drahma răzleţită în casă. Aceasta ne dă curaj şi nădejde deoarece constatăm că Domnul nostru nu-i un socotitor nemilos, un conta bil straşnic al păcatelor noastre. Întocmai ca tatăl din parabola risipitorului, e la orice oră din noapte şi din zi dispus să ne pri mească, să ierte, să uite şi prin urmare să se bucure şi să se veselească, găsind chiar că-i nimerit să serbeze fără de zgârcenie şi de falsă pudoare blagoslovitul eveniment. Nu ni se cere altceva decât să ne întoarcem la El: fără teamă, fără îndoială, cu nădejde şi încredere; cina e gata, uşile-s deschise, viţelul e mult şi gras, totu-i frumos orân duit. Să avem numai haină de nuntă, altfel spus: căinţă şi credinţă.

(Texte culese din Leacul uitat, Sf. Taină a Spovedaniei – Arh. Serafim Alexiev, Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti – Pr. Dr. Eugen Jurcă, Dăruind, vei dobândi – Nicolae Steinhardt)

PREGĂTIREA PENTRU SPOVEDANIE

Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. (Ps. 50)

După ce ne-am cercetat conştiinţa şi am descoperit cu durere cauzele îndepărtă rii noastre de la Izvorul Vieţii, să ne rugăm cu inimă înfrântă şi smerită ca Domnul să ne ierte şi să ne dea prin părintele nostru duhov nic cuvânt de învăţătură şi îndreptare.

CUM TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM ?

– să ne amintim că am venit să primim vindecare şi că doctorul văzut este preotul, iar cel nevăzut Însuşi Hristos

– să ne spovedim păcatele fără de amăgitoare ruşine

– să nu ne dezvinovăţim, aruncând vina asupra altora

– să nu ascundem voit nici unul dintre ele

– să vorbim pe scurt dar precis despre fie care dintre păcatele noastre

– să avem o sinceră dorinţă de îndreptare.

Fericiţi cei cărora li s-au iertat păcatele…

Minunate sunt roadele spovedaniei celei adevărate! Adevăratul creştin care se pocă ieşte primeşte iertarea păcatelor sale, se împacă cu Dumnezeu, cu Biserica şi cu propria sa conştiinţă şi astfel se întoarce la îndrăzneala sa fiască de mai înainte către Dumnezeu, ca şi către un tată şi se împăr tăşeşte din toate darurile dragostei şi bună tăţii părinteşti.(Avva Isaia)